Enibaharul – Ziarul Lumina

ENIBAHARUL – Pimenta dioica – Fam. Myrthaceae

Enibaharul este originar din insula Jamaica ( Marea Caraibelor) care a devenit principala tara producatoare si exportatoare. De aici a trecut in Mexic, Cuba si Statele Unite dar calitatea condimentelor din aceste locatii este inferioara celei din Jmaica. Dupa 1937, cand Jamaica a devenit colonie britanica, comerciantii englezi au inceput un transport masiv pe piata europeana. Astfel, ienibaharul a devenit cel mai popularcondiment in bucataria englezeasca pentru aromatizarea tocanelor, sosurilor si a legumelor murate. Ulterior, a fost mult utilizat in tarile scandinavice pentru prepararea carnatilor si a patiseriei fine cu carne.

Arborele este inalt de 7-13 m, avand o longevitate de peste 100 ani. Scoarta este neteda si cenusie iar frunzele sunt eliptice, lucioase, verde inchis. Florile mici si albe, apar in mijlocul verii la arbori cu varsta de peste 5 ani dupa plantare.

Fructele sunt puternic aromate, globuloase, culoare verde initial iar la coacere devin rosii. Fiecare fruct are cate 2 seminte. Pastrarea aromei se asigura la intuneric, in locuri uscate, prin macinare pierzand din aroma.

Fructele sunt puternic aromate, asemenea cuisoarelor, dar cu un iz de scortisoara, nucsoara si ghimbir. Gustul este dulceag, putin picant. Frunzele sunt culese manual pentru aromatizare si extragerea uleiului bogat in eugenol.

Proprietatile terapeutice sunt antiseptice, antivirale, antibacteriene, carminative, anestezice si puternic odorante.

Fructele si uleiul eteric de enibahar actioneaza prin inlaturarea durerilor abdominale, reducerea rigidizarii articulatiilor si diminuarea durerilor reumatice; inlaturarea starilor depresive si marirea increderii in sine; inlaturarea senzatiei de frig prin masaje cu ulei, la maini si picioare.

Uleiul din frunze serveste, in principal, la separarea eugenolului, cu multe aplicatii in terapeutica medicala si in parfumerie.

Articol realizat de: Dr. Ing. Troia Stela Daniela