INTREBARE - Corina T., Bucuresti:
"Ce tratamente recomanda prof. Constantin Milică pentru blefarita?"
* * *
RASPUNS - Prof. Dr. Constantin Milică:
Tratamentele fitoterapeutice se aplica indeosebi in uz extern cu un mare numar de plante medicinale, preparate in curatenie perfecta:
- flori de musetel pentru prepararea de infuzii doua linguri la 200 ml apa clocotita cu adaus de 4 g acid boric), aplicate in comprese locale cu efecte calmante, dezinfectante si antiinflamatoare, datorita continutului ridicat in azulene;
- flori de tei preparate ca infuzii (patru linguri la 200 ml apa) pentru comprese cu efecte decongestive si calmante in indepartarea cearcanelor si a pleoapelor iritate;
- flori de albastrele pentru infuzii (doua lingurite la 250 ml apa), folosite sub forma de comprese sau cataplasme;
- petale de trandafir in infuzii (o lingurita la 250 ml apa) utilizate in spalaturi locale si comprese pentru ochi obositi si iritati, cu efect dezinfectant si decongestiv; frunze de nuc pentru comprese cu decoct (4 linguri la 250 ml apa), avand proprietati dezinfectante; frunze de patlagina in infuzii (doua linguri la 200 ml apa) pentru comprese cu actiuni antibiotice;
- frunze de ceai chinezesc preparate ca decoct (o lingurita la 200 ml apa), aplicat in comprese pentru cearcane si pungi de sub ochi; herba de asmatui in infuzie (doua linguri la 200 ml apa), ca remediu pentru inflamatiile pleoapelor;
- radacini de nalb mare in decoct (doua linguri la 250 ml apa) pentru comprese cu proprietati emoliente si de hidratare a pleoapelor ridate; seminte de salata verde in decoct (doua linguri la 200 ml apa) aplicat sub forma de comprese cu efecte decongestive la ochii inflamati;
- comprese cu suc de gutui sau cu decoct din seminte de gutui; tinctura din flori de galbenele (20 g macerate in 100 ml alcool 70% aplicata in comprese pe pleoape.
Apiterapia recomanda:
- pensulari cu miere de albine subtiata la caldura cu cateva picaturi de suc de lamaie;
- unguent oftalmic cu propolis;
- colir de oftalmisept.
Articolul a fost publicat in Ziarul LUMINA (rubrica “Raspundem cititorilor”) din 03 iulie 2010.
Sursa imagine: wikimedia.org