Tusea uscata este provocata de iritatiile mucoaselor care “captusesc” caile respiratorii. Sint recomandate plante cu proprietati emoliente, antiseptice si expectorante, care reduc inflamatiile cailor respiratorii, maresc secretiile bronsice si opresc tusea uscata. Cea mai frecventa reteta utilizata are la baza ceapa (coapta in spuza), din care se prepara un suc stors, administrat cite 2-3 linguri/zi.
Foarte bun este decoctul din doua cepe taiate marunt si 3 nuci zdrobite fierte intr-un litru de apa, timp de 10-15 minute. Se indulceste cu miere si se bea intreaga cantitate in cursul unei zile. Efecte deosebite in calmarea tusei uscate are infuzia din flori de tei si de soc, flori si frunze de paducel, petale de mac rosu, frunze de salvie, patlagina, cimbru, isop si busuioc, precum si siropul din muguri de brad. Mare eficacitate au amestecurile din plante: potbal, luminarica, nalba, sovirv, mierea ursului, ciubotica cucului, maghiran, flori de salcim si fructe de maces.
Efect imediat are laptele cald (o cana/zi) indulcit cu miere.
Tusea convulsiva (pertusis) este o boala contagioasa, intilnita mai ales la copii, provocata de bacilul Haemophilus pertussis, usor transmisibil de la copilul bolnav la cel sanatos. de aceea este necesara izolarea bolnavului intr-o incapere bine incalzita, aerisita si administrarea unor ceaiuri din fructe zdrobite de fenicul, infuzii din herba de potbal, patlagina, isop, menta, cimbru de cultura, busuioc, salvie, schinel, sunatoare, unguras, nalba mare, toporasi, flori de porumbar, piersic, soc, lavanda, petale de bujor sau decoct din herba de scai vinat.
Pe piept se aplica zilnic comprese calde cu decoct de musetel sau cataplasme calde cu rasina de brad. Foarte utile sunt baile fierbinti la maini si picioare.
In cazul cind aceasta tuse nu este tratata se pot produce complicatii grave, precum congestia pulmonara cu febra mare, bronhopneumonie sau infectii tuberculoase.
Articol publicat in ziarul Evenimentul din 03.01.2002.