Articol publicat in ziarul Evenimentul din 21.07.2005.
Hepatita acută virală reprezintă una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică pe plan mondial, morbiditatea prin această boală fiind dintre cele mai mari şi într-o ascensiune continuă. Gravitatea bolii constă în potenţialul ei ridicat de cronicizare. Ea este responsabilă şi de importante consecinţe economice provocate de lunga perioadă de spitalizare, capacitatea de muncă a bolnavului fiind mult diminuată, posibilităţile terapeutice de astăzi fiind nesatisfăcătoare în acest sens.
Evoluţia bolii şi efectele produse de acţiunea virusului
Hepatita virală acută este o boală infecţioasă specifică omului, cu leziuni inflamatorii la nivelul ficatului, însoţite sau nu de icter, cu fenomene clinice variate determinate de tipul de virus dar şi de felul în care reacţionează organismul fiecărui individ în parte. Mai mult studiate sînt două entităţi clinice şi anume hepatita cu virus a şi hepatita cu virus B, aceasta din urmă cu evoluţie mai severă şi cu tendinţă de cronicizare. Boala evoluează cu o perioadă preicterică, cu astenie, febră, dureri musculare şi articulare, tulburări digestive ca inapetenţă, greaţă, dureri epigastrice şi abdominale difuze, vărsături, fenomene care fac în această perioadă ca boala să fie mai greu de depistat. La un număr mare de bolnavi, hepatita virală are o evoluţie prelungită şi, de aceea, este necesar ca toate cazurile de boală să fie urmărite periodic, atît din punct de vedere clinic, cît şi de laborator. Aceasta deoarece numeroase cazuri, în special cele de hapatită B şi C trec repede spre cronicizare şi spre ciroză hepatică. Agresiunea produsă de virus asupra organismului determină o creştere a tonusului sistemului nervos simpatic, care, la nivelul ficatului, duce la vasoconstricţie şi la hipotonia veziculei şi căilor biliare.
Procesul inflamator contribuie şi el la îngustarea lumenului capilarelor sanguine. Aceste fenomene vor determina, la nivelul ficatului, scăderea irigaţiei sanguine, cu scăderea aportului de oxigen, fapt ce va duce la scăderea capacităţii funcţionale a celulelor hepatice şi la apariţia primelor leziuni, reversibile, dacă celulele nu vor fi obligate să rămînă mult timp în această stare de hipoxie (scăderea aportului de oxigen). Altfel, se distrug prin degenerescenţă şi necroză şi, cu cît această stare va dura mai mult timp, cu atît un număr mai mare de celule vor fi afectate şi distruse.
Anghinarea, păpădia şi genţiana
Medicina clasică, alopată, recomandă ca în hepatita acută virală să se administreze cît mai curînd posibil o medicaţie care să asigure, pînă la încetarea agresiunii virale, atît aportul de oxigen necesar celulelor hepatice, cît şi drenajul biliar, pentru asigurarea funcţiilor normale ale celulelor hepatice şi prevenirea distrugerii lor în cazul prelungirii stării de hipoxie şi stază biliară. Tratamentul hepatitei de orice fel se face numai în spital, avînd la bază medicaţia corespunzătoare, repausul la pat şi regimul alimentar de cruţare alimentară şi vitaminizant.
După cum ne-a spus dl prof.univ.dr. Constantin Milică, specialist în fitoterapie, medicina clasică poate fi ajutată în acest sens şi de plante cu acţiune colagog-coleretică, prin administrarea lor chiar din primele zile de boală: “Eu aş recomanda, în primul rînd, utilizarea remediilor din anghinare, păpădie şi genţiană. Anghinarea, pe lîngă proprietăţile sale colagog-coleretice, de stimulare şi fluidificare a lichidului biliar, intervine în mod direct şi asupra celulelor hepatice, pe care le tonifică şi le întăreşte funcţia antitoxică. În acelaşi timp, anghinarea scade colesterolemia şi hiperlipemia, avînd şi proprietăţi diuretice. Apoi, păpădia este colagog-coleretică, diuretică, depurativă şi tonic amară.
Ca remediu, se pot amesteca frunze de anghinare şi de păpădie în părţi egale şi se prepară infuzie din 3-4 linguri de amestec la un litru de apă. Se beau cîte 3-4 căni de infuzie, zilnic, înainte de mesele principale”.
Se mai poate folosi, spune dl prof. Milică şi următoarea formulă: frunze de anghinare (100 g), coada şoricelului (50 g) şi sunătoare (20 g). Se amestecă bine şi se pun 3-4 linguri de amestec la un litru de apă. Se prepară sub formă de infuzie şi se beau cîte 3-4 căni/zi: “Coada şoricelului are acţiune antiinflamatoare, coleretică (fluidifică bila, uşurînd eliminarea ei), diuretică (măreşte cantitatea de urină eliminată din organism), dar şi stomahică (favorizează digestia) şi antispasmodică (diminuează contracţiile muşchilor organelor interne). Sunătoarea este coleretică, depurativă (ajută la eliminarea toxinelor), vasodilatatoare şi cu proprietăţi antibiotice. Ambele plante au şi acţiune asupra celulelor hepatice, favorizînd refacerea lor”.
Ceai complex din amestec de plante
Cu rezultate foarte bune în terapia hepatitei acute virale, dl Milică spune că “se poate folosi şi un decoct (fiertură) din amestec de rostopască (1 parte), frunze de tuia (10 p), isop sau troscot (10 p), coajă de salcie (5 p), măceşe (10 p, mărunţite), fructe de ienupăr (10 p, rîşnite), fructe de cătină albă (15 p, rîşnite), mătase de porumb (5 p), flori de sulfină (5 p), fructe de armurariu (40 p, rîşnite), scoarţă de dracilă (40 p), trei-fraţi-pătaţi (5 p), turiţă mare (5 p) şi arginţică de pădure (10 p, Chrysosplenium alternifolium)”. Se face decoct 3-4 la sută (3-4 g/100 ml apă) şi se beau 1-2 l/zi, 2-3 săptămîni pe lună.
Silimarină din fructe de armurariu
Un aspect interesant prezentat de dl prof. Milică este în privinţa fructelor de armurariu: “Acestea pot înlocui – este chiar indicat ca medicii să facă acest lucru – silimarina (substanţă extrasă industrial din fructele de armurariu) indispensabilă în tratamentul hepatitei”. Pentru aceasta, dl Milică recomandă utilizarea pulberii de armurariu. Se ia o linguriţă rasă de pulbere amestecată cu puţină apă, în locul fiecărui comprimat de silimarină. de reţinut că, în orice formulă terapeutică, armurariul se asociază cu hipotensive (isop sau troscot) şi cu anticolitice (coada şoricelului).