Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICÃ
Enteritele sunt inflamatii ale intestinului subtire, produse de o boala generala (dizenterie, febra tifoida, uremie, holera) sau din cauza unor factori externi (alimente alterate si infectate, medicamente chimice depasite). Colitele sunt inflamatii ale colonului cauzate de unele infectii, paraziti sau substante toxice, provenite din exterior prin alimentatie.
Enterita acuta apare la scurt timp dupa agresarea mucoasei intestinale prin diverse infectii, parazitoze si intoxicatii. Agentii infectiosi care afecteaza mucoasele sunt: bacterii, virusuri, ciuperci si protozoare. Parazitozele sunt implicate, de obicei, in dizenterie, lambliaza si alte helmintiaze. Intoxicatiile alimentare sunt provocate de toxinele existente in produsele alterate, care se inmultesc rapid in intestine prin activitatea unor bacterii patogene sau in exces de alcool si metale grele.
Boala se manifesta prin diaree acuta. Bolnavul are greturi, varsaturi, dureri abdominale violente, balonari, frisoane, febra, sete mare, dureri de cap, astenie si stare generala alterata progresiv.
Enterita cronica este cauzata de unii factori de risc, ce favorizeaza boala: genetici, modificari endocrine, viata tensionata in timpul mesei, anxietate, suprasolicitari fizice si intelectuale, caldura mare sau frig, insomnii cronicizate si consumul de medicamente contraindicate sau cu termen depasit. Durerile abdominale apar la 2-3 ore dupa mese din cauza unei digestii incomplete.
Remedii fitoterapeutice
Infuziile si decocturile se administreaza dupa mese, fara indulcire cu zahar, ci numai cu zaharina sau ciclamat. Sunt eficiente:
Infuziile din:
– flori de galbenele, albastrele, lavanda, musetel, sulfina, ciubotica cucului;
– frunze de anghinare, frasin, nuc, menta, roinita, salvie, zmeur, urzica moarta;
– herba de coada soricelului, busuioc, cretusca, cimbrisor, nalba mare, rachitan, sunatoare, turita mare;
– fructe de ienupar, chimion si anason.
Decocturi din:
– radacini de angelica, cerentel, brusture, tataneasa;
– fructe de corn, afin, maces;
– herba de coada racului, sclipeti;
– scoarta de stejar;
– macerat din afin si paducel (fructe), musetel si nalba mare;
– tinctura din turita mare, obligeana (radacini) si corn (fructe).
Apiterapia recomanda:
– polen uscat (20 g pe zi) luat inainte de mesele principale in cura de 30 zile;
– tinctura de propolis (20 g in 100 ml alcool 900), macerata 40 ore si diluare cu apa distilata (1:3) din care se consuma cate 30-40 picaturi in 100 ml apa calduta, cu 60 minute inainte de mese.
Dieta hidrica, necesara pentru refacerea intestinului inflamat
In crizele de enterite acute se impune un repaos total al intestinului inflamat printr-o dieta hidrica (1,5-3 litri lichid pe zi), repartizata in 5-6 reprize, cu ceaiuri caldute (de afin, musetel, menta, macese, rachitan, sclipeti), neindulcite si cu adaus de lamaie sau sucuri foarte diluate de fructe, cu actiune alcalinizanta. Timp de 3-4 zile se consuma alimente usor digerabile cum ar fi: supe de legume pasate si strecurate cu morcov si orez, fiertura de orez sau pilaf (fara carne si grasime). Treptat se poate manca branza de vaci, urda, telemea desarata, oua fierte moi.
In enteritele cronice se adopta un regim alimentar complet, folosind carne slaba de vita sau pasare (rasol sau tocata in perisoare), peste slab (salau, stiuca, pastrav, biban, guvizi, mreana, calcan), paine alba prajita, biscuiti, paste fainoase, budinci cu branza sau carne, prajituri uscate si peltea de gutui.
Printre alimentele interzise se enumera carnea (de porc, vaca, rata, gasca, vanat), ficat, rinichi, mezeluri, rantasi, peste gras, slanina, untura, grasimi prajite, afumaturi, conserve din carne, sardele, icre, maioneze, papricas, paine neagra, fasole uscata, ciuperci, salate crude cu ceapa, usturoi, castraveti, vinete, precum si alimentele puternic condimentate (cu piper, ardei iute, mustar, hrean, acrituri).
Ceaiuri din plante care calmeaza colitele
Colitele se manifesta prin dureri abdominale acute, care apar brusc, mai ales dupa mesele copioase, insotite de constipatie, balonari, arsuri si varsaturi. Exista pericolul evolutiei spre cancer de colon, mai ales la persoanele in varsta, din cauza intarzierii tranzitului intestinal. Pe buna dreptate se spune ca „moartea poate pleca din colon“.
Sunt utilizate plante ca musetelul, anghinare, menta, roinita, sunatoare, sulfina, coada soricelului, tintaura, nalba mare, urzica moarta. La nevoie se adauga salcam, soc, lavanda si galbenele (flori), afin, zmeur, mur si salvie (frunze), busuioc, maghiran si cimbru de gradina (herba), obligeana, cerentel si valeriana (radacini), ienupar, chimion, coriandru si fenicul (fructe).
Apiterapia recomanda:
– tinctura alcoolica de propolis in alcool 70%, luata de 3 ori pe zi, cu o ora inainte de mesele principale;
– polen granulat (20 g pe zi) luat dimineata pe stomacul gol timp de o luna in fiecare trimestru.
In cazul colitelor se recomanda respectarea unei alimentatii usoare, cu produse rapid digerabile in etajele superioare ale tubului digestiv, astfel ca sa se asigure evitarea suprasolicitarii colonului.
In faza cu dureri acute, timp de 2-3 zile, se recurge la o dieta hidrica sau hidrozaharata (ceaiuri usor indulcite, bogate in taninuri, cu efecte astringente). Urmeaza o dieta cu supe sau ciorbe de legume in care se adauga putin orez si carne tocata (25 g la 100 g supa); amestecul se paseaza prin sita si se adauga un galbenus de ou sau putin unt.
Se vor consuma supe de legume strecurate (dovlecei, morcov, salata, spanac, sfecla rosie), iaurt, branzeturi nefermentate, telemea desarata, urda, unt crud, cartofi, budinci, ulei neprajit, paine alba prajita, biscuiti de casa. Ulterior se introduc in alimentatie carne fiarta de vitel, pasare si peste slab, oua moi, paste fainoase (gris, macaroane, fulgi de ovaz, fidea, arpacas, taitei), sufleuri, creme, tarte, prajituri de casa. Ca fructe sunt indicate mere coapte la cuptor, pere fara coaja, afine, coarne, gutui, iar ca lichide se beau sucuri de legume (cure de 10 zile) si fructe neacide, compoturi si vinuri rosii.
Sunt excluse produsele bogate in celuloza grosiera. Se mai exclud grasimile prajite, carnea grasa de porc, gasca, rata, vanat si peste gras, conserve, afumaturi, sardele, mezeluri, slanina, sunca, icre, rinichi, ficat, fasole uscata, oua prajite, ciuperci, sosuri cu rantasi, paine neagra calda, prajituri cu frisca, condimente iuti, muraturi, otet, dulceata, inghetata, alune, ciocolata, cafea neagra, bauturi alcoolice.
Abuzul de medicamente poate conduce la colon iritabil
Colonul iritabil este o afectiune benigna care deregleaza echilibrul dintre activitatea secretorie a mucoaselor si activitatea motorie a intestinului. In declansarea bolii intervin atat factori interni (toxici, virali sau functionali), cat si factori psiho-emotionali (stari de stres, emotii puternice, suprasolicitare fizica si psihica, astenie, insomnii, anxietate), mese servite in graba si abuz de medicamente si laxative.
Se manifesta prin arsuri, greturi, eructatii, constipatii sau diaree, balonari, dureri in lungul colonului stang, dureri de cap, insomnii, palpitatii, senzatie de lesin, bufeuri, transpiratii excesive.
Se folosesc plante care au actiuni antiseptice, carminative, antispastice si sedative:
– infuzii cu flori de tei si salcam, frunze de menta si roinita, herba de coada soricelului si coada racului, amestecate in parti egale; se ia 1 lingura amestec uscat si maruntit la 200 ml apa clocotita, se infuzeaza acoperit 10 minute si se beau, zilnic, 2-3 ceaiuri putin indulcite;
– tinctura combinata de beladona si valeriana, (in parti egale), luata intern cate 20 picaturi in putina apa indulcita, de 2-3 ori pe zi.
Pentru stimularea evacuarii colonului se recomanda mese la ore regulate consumand cartofi fierti sau piure, fasole verde, conopida, spanac, branzeturi nefermentate, margarina, oua moi, peste slab, carne fiarta de vita si pui, fara condimente si fara muraturi condimentate. Fructele sa fie coapte sau sub forma de sucuri si siropuri (din mere, gutui, afine, coarne). Cu 30 minute inainte de mese se recomanda a se lua cate o lingura de sirop sau gel de Aloe vera, cu ceai de coada soricelului.
Se vor evita alimentele dure si varza, castravetii, ridichile, fasolea uscata. Nu sunt indicate laptele, cafeaua, tutunul si lichidele foarte reci sau foarte fierbinti.
Articolul a fost publicat in ziarul LUMINA din 11.10.2009.
Sursa imagine: BeWellBuzz.com