Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICÃ
Cuişoarele fac parte din categoria celor mai cunoscute şi mai utilizate mirodenii de pe glob. În trecut, în Europa, mirodeniile erau folosite la ospeţele organizate la curţile regale şi nobiliare, ca prilej de laudă şi înaltă apreciere a bunăstării şi a gusturilor rafinate ale gazdei.
Cuişoarele sunt recoltate dintr-un arbore exotic, originar din insulele Molucce şi din sudul Filipinelor. A fost cultivat în plantaţii speciale, încă din timpuri străvechi, în Indonezia, Malaezia, Tanzania, Sri Lanka, China şi India. În perioada veche, produsele erau utilizate numai în scopuri medicinale.
Se spune că, în anul 3 î.Hr., demnitarii chinezi, care veneau în audienţă la împărat, trebuiau să mestece cuişoare, pentru împrospătarea respiraţiei şi pentru a alunga gândurile malefice.
Primele referiri despre cuişoare datează din literatura chineză, în perioada Han, când erau cunoscute sub denumirea de «condimentele limbii de pui».
Apariţia cuişoarelor în Europa, aduse probabil de arabi, a fost menţionată în anii 334-335, când împăratul Constantin cel Mare a făcut cadou episcopului din Roma o cantitate de 150 de livre de cuişoare.
În literatura greacă, există menţionarea lui Alexandru Trollianus (secolul VI), care considera cuişoarele ca medicamente pentru boli stomacale şi gută. În Evul Mediu, în timpul epidemiilor de ciumă, cuişoarele au avut un rol esenţial.
Calitatea de condiment alimentar a fost menţionată la începutul secolului al XVI-lea când portughezii, şi apoi olandezii, au ocupat insulele Molucce din arhipelagul indonezian. Acestea au dobândit denumirea de «insulele condimentelor», având un regim strict închis. Totuşi, în anul 1770, francezul Pierre Poivre a «subtilizat» 70 de lăstari din arbori de cuişoare şi le-a plantat în coloniile franceze (Maurice, La Reunion), de unde au trecut în Zanzibar, Madagascar şi Pemba. Acestea asigură, astăzi, circa 90% din necesarul mondial. Ceva mai târziu, au ajuns în America tropicală.
Indonezia, cea mai mare producătoare de cuişoare
Între specialiştii din toată lumea, arborele de cuişoare este cunoscut sub denumirile ştiinţifice de Eugenia caryophyllus, Caryophyllus aromaticus şi Syzygium aromaticum (din familia Myrtaceae).
Este un arbore veşnic verde, cu înălţimea de 10-20 de metri. Are frunze ovale, persistente, groase şi lucioase. Florile sunt alb-rozee, sub formă de clopoţei, colorate în roşu cu alb şi grupate în buchete.
Se recoltează bobocii florali, de la arbori în vârstă de peste 6 ani. Aceştia se adună manual, de două ori pe an (vara şi iarna). După uscare lentă la soare, capătă un aspect cuneiform şi au miros plăcut, picant, puternic aromat şi gust înţepător, arzător şi aromatic. În paralel, se recoltează frunzele şi ramurile tinere.
Indonezia este cea mai mare producătoare de cuişoare, iar Zanzibar şi Madagascar sunt principalii exportatori de produse de calitate deosebită.
Important conţinut chimic
Produsul vegetal conţine 15-20% ulei esenţial, la care se adaugă flavonoide, taninuri, steroli şi glicozide sterolice, ulei gras (10%) şi acizi polifenolcarboxilici (acid galic, acid protocatehic). Uleiul eteric se obţine din bobocii florali prin antrenare cu vapori de apă, timp de 14-16 ore sau din frunze, timp de 48 de ore.
Producţia mondială de ulei eteric din boboci, frunze şi ramuri tinere depăşeşte 2.000 de tone anual, valorificându-se cu 6-9 euro/kg. Randamentul de ulei ajunge la 15% din boboci, 2-3% din frunze şi 4-6% din ramuri.
În compoziţia uleiului eteric predomină eugenolul (85-95% din total), la care se adaugă acetatul de eugenol, vanilina, cineolul, cariofilenul, pinenul şi mentolul.
Proprietăţile terapeutice
Datorită conţinutului chimic al bobocilor şi al uleiului, bogat în eugenol, se exercită un ansamblu de efecte terapeutice: antiseptice, antibacteriene, antifungice, antivirale, anestezice, analgezice, antiinflamatorii, tonice, stomahice, carminative, antiulceroase, antihelmintice şi antiagregante plachetar.
De mare importanţă este acţiunea antioxidantă şi anticancerigenă, prin stimularea activităţii enzimei glutation-s-transferaza la nivelul ficatului şi al intestinului subţire.
Cuişoarele combat eficient durerile de dinţi
Durerile de dinţi şi măsele pot fi combătute cu succes prin introducerea unui cuişor în cavitatea măselei cariate, prin mestecarea unui cuişor de 3-4 ori pe zi sau prin masarea dinţilor şi gingiei cu un tampon de vată înmuiat într-un amestec de 15 picături ulei de cuişoare la o lingură ulei de floarea soarelui sau de măsline. Pentru copiii mici, cu erupţii dentare, se recomandă masarea gingiilor cu un pansament steril, înmuiat într-o soluţie cu 10 picături de ulei de cuişoare la 100 ml apă caldă, având efecte analgezice.
Uleiul eteric de cuişoare intră şi în compoziţia unguentului Dentocalm, cu proprietăţi antiseptice şi anestezice în stomatologie, respectiv în dureri dentare, gingivite şi alveolite.
În tratarea afecţiunilor digestive, cuişoarele şi uleiul eteric au efecte în combaterea diareii moderate, balonării, flatulenţei, indigestiei, gastritei, greţei şi senzaţiei de vomă, efectele fiind mai pronunţate la bătrâni şi la persoanele limfatice, cu poftă de mâncare foarte scăzută.
Forma de utilizare este infuzia preparată dintr-un cuişor pisat şi o linguriţă de ceai verde la 200 ml apă; se infuzează acoperit 5 minute, se strecoară şi se bea câte o cană înainte sau după mese.
Tratează infecţiile ORL
În medicina casnică, cuişoarele întregi se fierb în vin sau ţuică, pentru tratarea răcelilor şi a altor afecţiuni respiratorii, având efecte antibacteriene, diaforetice şi de relaxare a musculaturii netede din plămâni. de asemenea, contribuie la scăderea vitezei de coagulare a sângelui, prevenind apariţia trombozei. Totodată, combat infecţiile din urechi, nas, gât şi organe genitale.
Observaţii: în utilizări interne, la doze de exces, provoacă depresia sistemului nervos central; uleiul eteric nediluat poate avea efecte corozive şi iritante asupra mucoaselor, determinând formarea de leziuni tisulare, de aceea, ar trebui să se renunţe treptat la pasta cu eugenol şi oxid de zinc folosită în practica stomatologică.
În uz extern, uleiul îndepărtează insectele şi are efecte dezinfectante după înţepăturile de insecte sau după infecţiile cutanate (răni, zgârâieturi, negi, scabie). Contra insectelor (ţânţari, muşte) se practică metoda implantării a 3-4 cuişoare într-o jumătate de lămâie proaspătă, care se expune în locuri frecvent vizitate de insecte.
Cuişoarele dau o savoare specială peştelui fiert
În produsele alimentare sunt folosite cuişoarele întregi sau pulverizate, pentru condimentarea unor alimente din carne, sosuri picante, conserve, murături, prăjituri, budinci cu mere, produse de patiserie (biscuiţi, turtă dulce, brioşe) şi de panificaţie (inclusiv pâine). Cuişoarele se folosesc pentru a da savoare peştelui fiert şi ca o garnitură excelentă la şunca fiartă şi jambon. de mare apreciere s-a bucurat amestecul chinezesc de cinci condimente, deosebit de plăcut în sosuri picante, orientale şi indiene. S-a constatat faptul că un singur cuişor pus într-o fiertură de carne îi va prelungi durata de păstrare cu peste 24 de ore. Frecvent, se utilizează la aromatizarea unor băuturi alcoolice (vin fiert, bitter, vermut) şi în băuturi nealcoolice (sucuri naturale).
Alte forme de utilizare
În parfumerie, uleiul de cuişoare se asociază cu uleiul de bergamote, lavandă, bay, pimenta, neroli, lăcrămioare şi ylang-ylang, pentru compoziţii de tip oriental sau floral, cu note dulci-picante. Pe baza acestor combinaţii, au fost elaborate parfumuri deosebit de plăcute, atât feminine (Air de Temps, Opium, Cinnabar), cât şi masculine (Old Spice, Partner, Jacomo, Versailles pour homme, Rugger, Menâs Cologne).
În cosmetică, uleiul eteric este component al multor produse (paste de dinţi, ape de gură, creme şi săpunuri fine).
În gospodărie, mirosul puternic de cuişoare alungă moliile, ţânţarii şi muştele.
În industria farmaceutică, uleiul obţinut din frunze şi ramuri tinere constituie materie primă pentru obţinerea eugenolului şi a cariofilenului sau pentru diferite semisinteze, în special la obţinerea vanilinei.
Articolul a fost publicat in Ziarul Lumina din 07.072008.
