INTREBARE – Mirela C., jud. Sibiu:
“Ce este colesterolul “bun” si ce rol are acesta in organism?”

* * *

RASPUNS – Prof. Dr. Constantin Milică:
Colesterolul HDL este fractiunea “buna” a colesterolului sanguin, intrucat antreneaza depozitele de grasime din celule si de pe vasele sanguine si le transporta catre ficat pentru a fi transformate in acizi biliari, implicati in digestie si in metabolismul lipidelor.

Un continut optim al colesterolului “bun”, cu valori de peste 40 mg/100 ml sange la barbati si peste 50 mg/100 ml la femei, prezinta multiple functii fiziologice in mentinerea starii de sanatate a organismului, fiind necesar in:
– mentinerea integritatii celulelor intrand in componenta membranelor permeabile pentru lichide
– producerea bilei in ficat, necesara in digerarea grasimilor la nivelul duodenului
– reglarea vascozitatii sangelui, evitand formarea de cheaguri
– asigurarea bunei functionari a creierului si a nervilor
– stimularea metabolizarii glucidelor (cu evitarea diabetului) si a sintezei multor vitamine liposolubile (E, A, K), precum si a vitaminei D sub actiunea razelor solare asupra pielii
– cresterea capacitatii imunitare a organismului, inclusiv impotriva cancerului
– rol de precursor al reactiilor de sinteza a hormonilor steroidici (cortizon si aldosterona) din glandele suprarenale si, mai ales, a hormonilor sexuali (progesteron, estrogeni, testosteron)

La femei, pana la menopauza, hormonii estrogeni sunt un factor de protectie impotriva bolilor cardiovasculare si a ridicarii colesterolului. Dupa menopauza, nivelul estrogenilor scade si astfel creste automat riscul afectiunilor vasculare sau coronariene. Cu cat se depaseste pragul de 40 mg la 100 ml, cu atat mai redus va fi blocajul circulatiei colesterolului prin artere si va scadea riscul aparitiei bolilor coronariene (infarct, ateroscleroza, cardiopatie ischemica, angina pectorala si accidente cerebrale). In schimb, persoanele cu un nivel de colesterol “bun” sub 35 mg la 100 ml prezinta un risc crescut de cardiopatie ischemica si se afla sub incidenta unor afectiuni ale sistemului nervos (pierderea memoriei si a capacitatii de concentrare a atentiei).

Articolul a fost publicat in Ziarul LUMINA (rubrica “Raspundem cititorilor”) din 18 mai 2010.