CYNARA SCOLYMUS L., CYNARA CARDUNCULUS L.

Familia Compositae

Alte denumiri populare: anghina.  

Descriere

Planta erbacee, perena, cu frunze mari, lungi de 30-120 cm, paroase, alb-cenusii pe fata inferioara si verzi-albicioase si lipsite de peri pe fata superioara.

Origine

Cultura a fost inceputa de egiptenii antici si amintita de Plinius cel Batran, care o recomanda ostasilor pentru linistirea inimii. In Evul Mediu a fost adusa de arabi in Spania si Italia (secolul XV), unde s-au extins culturile cu forme selectionate din cardonul salbatic (Cynara cardunculus). S-a utilizat si in tratamentul bolilor hepatice si biliare mai intai in Franta si Anglia (secolul XVI). 

Raspandire

In flora spontana creste pe dealuri mici, la margini de paduri si zavoaie. In Romania se cultiva ca planta bianuala in zonele in care temperaturile iernii nu coboara sub -10ºC (judetele Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Olt, Dolj).  

Organe utilizate: Folium Cynarae – frunze mari cu petiol despicat longitudinal Au gust puternic amar.

Recoltarea

Se face la inceputul infloririi pana in toamna, inainte de aparitia primelor geruri (lunile iunie-octombrie).

Proprietati terapeutice

v      coleretice, colagoge, hepatoprotectoare, stomahice, tonic-aperitive;

v      descongestive renal, diuretice, galactogoge;

v      tonic-cardiace, depurative-sanguin, anticolesterolemice, energizante;

v      antibiotice, antitoxice, antimicrobiene.

Actiuni specifice

v      boli hepatobiliare si stomahice (hepatita cronica, icter, ciroza hepatica, regenerarea celuleor hepatice lezate, alergii pe fond hepatic, insuficienta hepatica, colici hepatice, stimularea functiei antitoxice a ficatului, calculoza biliara, dischinezie biliara, fluidizarea bilei, vome, constipatii, colici abdominali, hemoroizi);

v      boli renale si genitale (pielita, nefrite acute si cronice, marirea diurezei cu eliminarea ureei si a unor substante toxice din rinichi, insuficienta renala, guta, eliminarea excesului de Na si Cl);

v      afectiuni cardiovasculare: angina pectorala, congestie cerebrala, cardiopatie ischemica, insuficienta cardiaca cu edeme, arteroscleroza, hipertensiune arteriala, infarct, intarirea arterelor;

v      tratamentul diabetului: reducerea hiperglicemiei, eliminarea colesterolului prin continutul de cinarina si polifenoli si prevenirea tulburarilor datorate hipercolesterolemiei;

v      disfunctii ale metabolismului lipidic, cu stari congestive de supraabundenta;

v      afectiuni dermatice: urticarie, prurit, eczeme, alergii alimentare, varice;

v      anorexie, obezitate si celulita (cu retinenta apei)

v      astm bronsic;

v      reumatism;

v      conjunctivita.

Forme de utilizare

UZ INTERN

v      Infuzie din 2 lingurite de herba, uscata si maruntita, la 500 ml de apa clocotita; se infuzeaza 10 minute, se strecoara, se indulceste putin cu miere de albine si se bea intreaga cantitate cu ceai caldut, fractionata in 3 reprize pe zi, dintre care prima dimineata pe stomacul gol, dupa care bolnavul va sta culcat pe partea dreapta timp de 20-30 de minute. restul de ceai se bea cu 30 de minuteinainte de mesele principale, prin inghitituri rare. Dupa 10 zile, doza de herba creste la 3 lingurite, iar dupa alte 10 zile la 5 lingurite. Se face o pauza de 30 de zile, dupa care se reia tratamentul, respectand dozele prescrise, pentru a evita supradozarea care poate provoca colici hepatobiliare. In mod curent se asociaza cu alte plante medicinale (menta, pelin, brusture etc.).

v      Decoct din 30 g de frunze uscate la 1 litru de apa rece; se fierbe 10 minute, se infuzeaza 10-15 minute, se strecoara, se indulceste cu miere si se beau 2 cesti de ceai caldut, cu 15-20 de minute inainte de mesele principale.

v      Tinctura din 400-500 g de frunze proaspete tinute la macerat timp de 15 zile in 1 litru de alcool de 70º, se strecoara si se iau cate 20 de picaturi in putina apa rece, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute inainte de mese, avand efecte in unele forme de icter, calculoza biliara si in eliminarea unor produsi toxici din ficat.

v      Vin din frunze uscate (40 g) puse la macerat, timp de 6-8 zile, in 1 litru de vin alb; se strecoara si se consuma cate 2 pahare pe zi, prin inghitituri rare.

v      Vin din radacini (50 g) puse la macerat 10 zile in 1 litru de vin alb; se strecoara si se consuma cate 2 linguri, de 2 ori pe zi, in icter, litiaza, hidropizie, reumatism si guta.

v      Suc din frunze proaspete: se iau cate 3-4 linguri, de 2-3 ori pe zi, in miere de albine, lapte sau vin alb, intr-o cura de 2-3 saptamani, avand rol in stimularea ficatului, a rinichilor si in diabet.

v      Receptaculul florilor si bracteele se consuma ca leguma, cu usor efect medicinal in diabet.

L. Tixler propune frunzele de anghinare in consumul intern contra tulburarilor varstei de peste 50 de ani, insotite de precipitarea colesterolului, cefalee, ameteli, vertij in urechi, stari de anxietate, amorteli in degete, furnicaturi, tulburari uremice, ten ofilit in perioada de menopauza, dureri la mers si ramolisment cerebral.

Observatii: Produsele sunt contraindicate la bolnavii care prezinta afectiuni acute hepatobiliare si renale si la femeile care alapteaza, deoarece influenteaza gustul laptelui.

Anghinarea intra in compozitia unor medicamente (Anghirol, Boldocolin).

v      In medicina veterinara se foloseste in tratamentul cainilor care sufera de insuficienta hepatica; se da cate o ceasca, dimineata si seara, din decoct cu 1 g de frunze uscate la 1 litru de apa.

UZ EXTERN

v      bai de maini si picioare din 1 pumn de frunze uscate la 1 litru de apa, avand efecte contra eczemelor, acneei, colicilor hepatice si constipatiei.  

Sursa imagine: gradina-online.ro